Attitudes, Habits and Political Grimaces
Notable in Valeriu Mladin’s work is the relationship between subject and image, always inscribed within concise morphological limits. The development of the chosen theme generally presupposes serialization, each part of the whole constituting itself as a variation. The artist conceives his projects da capo al fine, maintaining in his discourse the optimal measure of the narrative from which he departs, regarded as iconographic source. The narrative, however, never impedes plastic expression; paradoxically, the works preserve their independence from the scenarios underlying them.
We are dealing with a personal way of judging the artistic act, whose fundamental characteristic is the play with time, namely the choice of the representative moment of a kinetic succession of facts or events. Summarizing, the vision—often musical, cinematic, choreographic, or script-like—filtered through particular, sometimes experimental technological steps, is converted into an atemporal plastic sign. Equally noteworthy is the artist’s penchant for abolishing space, the support’s background being preferred to a, let us say, original décor.
Valeriu Mladin’s Political Bestiary transcends mere fable, caricature, or social critique. What matters is the way in which the artist has captured and transposed attitudes, habits, grimaces, and numerous other truths into believable images, seductive through their ludic humor.
More than just men in suits with animal heads, beyond the prosaic story of politics in Romania and elsewhere, what we have is a typological index of the game of (and with) power. The political creatures created by Mladin may appeal within the declared context of their genesis, but also in themselves, through the originality of representation or the dichotomies they propose—between solemn and coarse, monumental and derisory, appearance and reality.
It should be noted that no viewer will identify, not even inwardly, with the series of portraits in which, with generosity, he will undoubtedly recognize others. Likewise, we may ask ourselves whether the politicians depicted are humans with animal faces or animals with human bodies. These ambivalences are not at all accidental; they are strong points of the bestiary.
The overall atmosphere of the Political Bestiary project could be described in relation to George Orwell’s Animal Farm, John Irving’s Trying to Save Piggy Sneed, A Political Bestiary by Eugene J. McCarthy & James T. Kilpatrick, or, why not, to Pink Floyd’s albums Animals and, to a lesser extent, The Wall. To this enumeration one could legitimately add Dimitrie Cantemir’s The Hieroglyphic History. The list could go on, but the most important point is that Mladin owes tribute to no one. The idea behind his working sessions is only a pretext for searches, innovations, expression. Between what he wishes to denounce and the way he does it, we have the joy of speaking about art.
Valeriu Mladin places himself, at least through the side that includes Political Bestiary, somewhere on the border between photorealism and megarealism—if we accept the terminology. The balance between the decisive and the indecisive, the exacerbation of detail, or the play of sure contours with a delimiting role are just some of the procedures by which he accentuates the reality of the represented, extracted from their original context and transposed in a matrix-like manner into another system, both coherent and personal.
Mihai Plămădeală, curator
Atitudini, metehne și grimase politice
Notabilă în creația lui Valeriu Mladin este relația dintre subiect și imagine, înscrisă întotdeauna în limite morfologice concise. Dezvoltarea temei alese presupune în majoritatea cazurilor înserierea, fiecare parte a întregului constituindu-se în variațiune. Artistul își gândește proiectele da capo al fine, păstrând în discurs măsura optimă a poveștii de la care pornește, privite ca sursă iconografică. Narațiunea nu împietează însă niciodată asupra exprimării plastice, în mod paradoxal, lucrările păstrându-și independența față de scenariile aflate la baza lor.
Avem de-a face cu un mod personal de judecare a actului artistic, a cărui caracteristică fundamentală este jocul cu timpul, respectiv alegerea momentului reprezentativ al unei succesiuni cinetice, de fapte ori evenimente. Rezumând, viziunea, nu de puține ori muzicală, cinematografică, coregrafică sau scenaristică, trecută prin filtrul unor pași tehnologici particulari, câteodată experimentali, este convertită în semn plastic atemporal. Nu este de neglijat nici apetenta pentru abolirea spațiului, fundalul suportului fiind preferat decorului, să spunem, original.
Bestiarul politic al lui Valeriu Mladin transcende simpla fabulă, caricatură sau critică socială. Ceea ce contează este modul în care artistul a surprins și transpus atitudini, metehne, grimase și numeroase alte adevăruri, în imagini verosimile, seducătoare prin comicul lor de sorginte ludică.
Mai mult decât oameni în costume cu capete de animale, altceva decât povestea prozaică a politicii din România și de pretutindeni, eventual un index tipologic al jocului de-a (și cu) puterea. Lighioanele politice create de Mladin pot plăcea în contextul declarat al zămislirii lor, dar și ca atare, prin ineditul reprezentării sau dihotomiile propuse, între sobru și grobian, monumental și derizoriu sau aparență și realitate.
Este momentul să menționăm că nimeni dintre privitori nu se va identifica, nici măcar în forul său lăuntric, cu seria de portrete în care, cu generozitate, îi va recunoaște, fără niciun echivoc, pe alții. De asemenea, ne putem pune întrebarea dacă politicienii reprezentați sunt oameni cu chip de animale sau animale cu corp de om. Aceste ambivalențe nu sunt deloc întâmplătoare, fiind puncte forte ale bestiarului.
Atmosfera generală din proiectul Political Bestiary ar putea fi descrisă sinoptic în relație cu Ferma animalelor de George Orwell, Încercarea de a-l salva pe Piggy Sneed de John Irving, Un bestiar politic de Eugene J. McCarthy & James T. Kilpatrick sau, de ce nu, cu albumele Animals ori, într-o mai mică măsură, The Wall ale formației Pink Floyd. În enumerarea de față și-ar găsi un loc legitim și Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir. Lista poate continua mult și bine, dar cel mai important este că Mladin nu are de plătit tribut nimănui. Ideea din spatele sesiunii sale de lucru este doar un pretext pentru căutări, inovații, exprimare. Între ceea ce dorește să înfiereze și modul în care o face, avem bucuria de a discuta despre artă.
Valeriu Mladin se plasează, cel puțin prin latura ce include Political Bestiary, undeva la granița dintre fotorealism și megarealism, dacă acceptăm terminologia. Balansul dintre decis și indecis, exacerbarea detaliului sau jocul contururilor sigure, cu rol de delimitare, sunt doar câteva procedee prin care accentuează realitatea celor reprezentate, extrase din contextul lor original și transpuse matricial într-un alt sistem, deopotrivă coerent și personal.
Mihai Plămădeală, curator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu