MIRRORING - ICR VIENA - 2016



Mirroring oder das Ich in Spiegelschrift

     Der Spiegel ist der erste Ort der Selbsterkenntnis. Mit einem Blick, kommt Bewusstsein über
das Selbst und die Gesamtheit des eigenen Körpers im Raum wird wahr. Ein Moment der
Innen und Außen verbindet – immer schon, seit Anbeginn der Zeit. Von der Spiegelung im
Wasser bei Tag, zur Reflexion im Fenster bei Nacht, zum stets reflektierten Ich im Spiegel,
zum ständig inszenierten Ego im Selfie wird die Selbstwahrnehmung nach und nach zum
fremdbestimmten Arrangement. Die Außenwirkung verdrängt die Innensicht, die Spiegelung
im Anderen wird zur neuen Bedingung für die Seinsfrage und ihr Realitätsgehalt wird nicht
mehr in Frage gestellt. Oder doch?
     Valeriu Mladin zeigt uns in Mirroring wie sehr wir den Spiegel tatsächlich brauchen und
warum er unverzichtbar ist, wenn es um ein Hinterfragen dessen geht, was uns als
Wirklichkeit verkauft wird und was wir selbst uns als unsere Wirklichkeit künstlich-kunstvoll
zusammenstellen und vorgaukeln. Auch wie schwer es ist beides von der eigentlichen
Realität zu unterscheiden. In seinen Pfützen spiegeln sich ungefiltert Welt, Gesellschaft und
Individuum in all ihren Ausprägungen, mit all ihren Makeln und ungeschickten
Darstellungsformen wider, die uns die einzig mögliche Wahrheit versprechen. Motiv und
Reflex in seinen Gemälden werden so zu einem Spiel von Sein und Schein, das letztlich des
Künstlers narrative und unsere reelle Welt Kopf stehen lässt. Als gedankliches mise en
abymesetzt es sich dann in der fotorealistischen Darstellung der Inhalte fort, wenn nämlich
die Dialektik von Natürlichkeit und Artifiziellem auf den Spielplan gerufen und alle Varianten
dieserGegensätzlichkeiten durchdekliniert werden. Was bleibt ist eine Version der Welt in
der die Frage nach dem reinen Ich von Neuem Platz hat und wir uns wieder ganz
unbekümmert und frei dem Spiegelstadium hingeben können.






























Expoziția Valeriu Mladin – Mirroring (Galeria ICR Viena, 14 iunie – 19 septembrie 2016; curator Anamaria Altmann) a revelat o inversare a privirii din perspectiva reflexiei în oglindă. Semiotica și estetica artei nu vorbesc despre oglindă doar ca mijloc de reproducere a unor reflexii ci și ca mijloc de transmitere datorită faptului că prin captarea imaginii și translarea ei într-un alt loc aduce în discuție afectivitatea. Oglinda nu este numai locul primei cunoașteri de sine ci și un obiect-simbol al unei cunoașteri perceptive existențiale. Imaginea rezultată acţionează într-o dimensiune care exclude orice percepţie olfactivă, tactilă sau auditivă, matricea sa devenind un element cheie pentru gestica existenţială şi siguranţa de sine a individului. Cercetând arta de acum câteva secole, „Autoportretul“ lui Parmigianino cu oglindă convexă (1523/24) ne va revela nu doar prezenţa oglinzii ci şi rolul ei în pictură. Să amintim aici perspectiva literară contemporană inspirată de acesta lui John Ashbery[1] fără a uita însă comentariile lui Giorgio Vasari:
„[…] per investigare le sottigliezzedell'arte, […] guardandosi in unospecchio da barbieri, di que' mezzotondi […], si mise con grande arte a contraffaretuttoquellochevedevanellospecchio, e particolarmente se stessotanto simile al naturale che non si potrebbené stimare né credere […]“.[2]
Estetica imaginii oglindite conduce spre un orizont al permanentei ambiguităţi, element-cheie pentru înţelegerea interpretării sferelor existenţiale aşa cum se manifestă ele în viaţa omenească. Imaginea este purtătoarea unei moşteniri complexe care întrupează în cel mai înalt grad valoarea capacităţii de problematizare a existenţei. Conceptul de oglindire este esenţialmente caracterizat de dualitate, indicând unirea simbolică a două elemente agregate – pe deoparte imaginea fără reflex absolut izolată într-o virtualitate dominată fizic, pe de altă parte vizualizarea optică reflectată ca entitatea materială. De la reflectarea diurnă în oglinda apei la reflectarea nocturnă în geamul ferestrei, la eu-ul reflectat în oglindă şi la permanenta punere în scenă a ego-ului în selfi-urile zilelor noastre, percepţia de sine devine treptat-treptat un aranjament determinat de factori externi. Efectul extern dislocă imaginea internă, oglindirea în altul devine o nouă condiţie a punerii în discuţie a propriului eu. Această abordare intelectuală de tip mise en abyme reglementează de fapt conţinutul reprezentării fotorealiste atunci când dialectica binomului naturalism-artificial este chemată să intre în acţiune pentru a declina toate variantele posibile ale acestei perechi de contrarii. Opera lui Valeriu Mladin are un aer de existenţă extra-temporală în ciuda cultivării surprinzătoare a unei detaliate analize a realităţii. Dimensiunea existenţială a unei agitații infinitezimale este dizolvată de artist prin recursul la tăcere mediatică readucând astfel în atenția societății transformarea în obișnuință a unor nevoi estompate. Lucrările lui ne obligă la reevaluare din postura de reprezentanți ai unei societăți contemporane pentru care timpul trece cu o viteză uluitoare.
Bălțile lui Mladin oglindesc nefiltrate lumea, societatea și individul în toate formele de manifestare, cu toate tarele și stângăciile lor de reprezentare, promițând singurul adevăr posibil. Această reflectare demonstrează că oglinda este nu doar necesară ci de-a dreptul indispensabilă. Ea ne ajută să discernem ce ne este vândut ca realitate și ce ne imaginăm noi înșine prin construcții artificial-artistice că ar fi o realitate specifică. Și cât de greu este să le distingem pe amândouă de realitatea propriu-zisă. Motiv și reflex se transformă astfel în pictura lui Mladin într-un joc de-a aparența și realitatea care constituie în ultimă instanță substanța însăși a narațiunii artistului ca și a realității înconjurătoare, oferindu-ne o perspectivă inversă, de jos în sus.
Laura Altmann & Fabio Gianesi




[1]VeziStamelman, Richard: „Critical Reflections: Poetry and Art Criticism in Ashbery's Self-Portrait in a Convex Mirror”, în:New Literary History 15 (3), 1984, pp. 607-630.
[2]Citat din Vasari, Giorgio: Le vite de' più eccellenti pittori, scultori, e architettori, Roma 1993, p. 779 și urm.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu